Corectarea cearcănelor cu acid hialuronic
99% dintre pacienții care ne trec pragul sunt nemulțumiți de aspectul zonei de sub ochi. Cearcănele sau șanțurile lacrimale, adică zona cuprinsă între pleoapa inferioară și obraz, devine, odată cu trecerea timpului, brun-violacee, din cauza reabsorbției țesutului adipos.
Această problemă estetică se accentuează din cauza factorilor genetici, a lipsei somnului, a oboselii și deshidratării pielii.
Cearcănele pot fi, de asemenea, simptome ale unor probleme serioase de sănătate, cum ar fi alergii sau carențe de vitamine, iar dacă apariția lor este însoțită de o creștere în greutate și transpirație excesivă, se poate suspecta o tulburare tiroidiană sau a glandelor suprarenale.
Din păcate, odată apărute, cearcănele nu dispar de la sine, în lipsa procedurilor estetice și dau senzația de ten obosit.
Dacă pleoapele au căpătat o culoare neplăcută sau dacă deja s-au format pungi și riduri, injecțiile cu acid hialuronic pot să restabilească volumul natural și să micșoreze cutele de piele, astfel încât tenul să-și recapete aspectul proaspăt.
Caracterizarea procedurii de corectare a cearcănelor cu acid hialuronic
Procedura este nechirurgicală, minim invazivă și nedureroasă. Pentru această zonă facială se folosește un acid hialuronic special, îmbogățit cu un cocktail de aminoacizi, antioxidanţi, vitamine și minerale.
Pentru a șterge complet pigmentarea neplăcută de sub ochi, se recomandă rejuvenarea întregii zone oculare, adică și tratarea cu acid hialuronic a ridurilor din zona perioculară, numite popular “laba găştii”.
De obicei, pentru ca cearcănele să fie estompate definitiv, tratamentul se efectuează în două ședințe.
Când este necesar tratamentul cearcănelor cu acid hialuronic?
Tratamentul de corectare a cearcănelor se face când pacientul își dorește un chip mai luminos.
Cearcănele profunde apar, de obicei, în jurul vârstei de 30 de ani și se agravează după 35.
Pentru ca cearcănele să poată fi tratate prin umplerea cu acid hialuronic, pleoapa inferioară trebuie să prezinte pierdere de volum.
Beneficiile corectării cearcănelor cu acid hialuronic
Odată injectat, acidul hialuronic umple, hidratează și estompează delimitarea dintre pleoapa inferioară si obraz, reducând colorația, astfel că zona devine mai luminoasă. De asemenea, ridurile dispar, iar acidul hialuronic stimulează procesul natural de eliberare a coenzimelor care mențin țesutul elastic și hidratat, precum colagen și elastină.
Alte avantaje ale tratamentului cearcănelor cu acid hialuronic sunt:
Când este vizibil efectul procedurii și cât durează?
Efectele acidului hialuronic se văd imediat după procedură. Substanța injectată are o remanență în țesut cuprinsă între 6 și 12 luni. Primul retuş este recomandat după minim 6 luni.
Ce se întâmplă în timpul procedurii?
Înainte de începerea efectivă a tratamentului, medicul oferă o consultație în urmă căreia stabilește tipul de filler și cantitatea necesară, în funcție de nevoia pacientului.
Cu 30 de minute înainte de procedură, medicul aplică o cremă anestezică pe zona care urmează a fi tratată.
Injectarea se face printr-o mică înțepătură la nivelul obrazului. Canula pătrunde în şanţul lacrimal, la nivel supraperiostal si eliberează fillerul pe măsură ce este extrasă. Injectarea se efectuează în profunzime, astfel încât produsul să nu migreze și să nu fie vizibil prin pielea subțire a pleoapei.
Pe durata tratamentului, pacientul nu simte durere, ci doar un ușor disconfort.
După finalizarea procedurii, se aplică un ser care reduce sensibilitatea zonei. Dacă așteptările pacientului sunt doar parțial îndeplinite, o nouă injectare se poate face după minim o lună de la prima procedură.
Pentru menținerea rezultatelor obținute este recomandat un tratament de întreținere cel puțin o dată pe an.